Actorul Victor Rebengiuc, despre Revoluţie: „A fost o mare păcăleală”. Despre Ion Iliescu: „Când l-am văzut zâmbind cu gura până la urechi, nu mi-a mai plăcut”

Actorul Victor Rebengiuc, despre Revoluţie: „A fost o mare păcăleală”. Despre Ion Iliescu: „Când l-am văzut zâmbind cu gura până la urechi, nu mi-a mai plăcut”

Actorul Victor Rebengiuc este de părere că Revoluţia din 1989 „a fost o mare păcăleală”, pentru că nu au dispărut nici securiştii, nici comuniştii, dimpotrivă, ei au continuat să îşi facă politica de construire a unor averi personale mari, transmnite News.ro.

„Revoluţia a fost un lucru încântător, pe care l-am iubit şi în care speram foarte mult. Pentru că îmi regretam viaţa trăită până atunci. Speram să trăiesc în libertate, în bunăstare, să începem să construim o ţară frumoasă, adevărată, nouă, cu oameni inteligenţi, cu lucruri minunate în ea. De fapt, m-am păcălit. A fost o mare păcăleală”, a declarat actorul în vârstă de 88 de ani, invitat la ediţia de duminică a emisiunii „Insider Politic” de la Prima TV.

După trei decenii de la acele evenimente, el a spus: „Nu înţeleg ce-a putut să mă îndemne pe mine să cred va fi o mare răsturnare, că vor dispărea comuniştii şi securiştii”.

Nu îi lipseşte nimic din comunism, dar subliniază că Revoluţia a fost o păcăleală. „Au continuat comuniştii să îşi facă politica lor bună de construire a unor averi personale mari, care pot concura cu oricare alte averi personale din toată lumea”, a completat el.

Rebengiuc a mai spus că întoarcerea din drum a regelui Mihai, în 1990, a fost un episod „îngrozitor”. El a mai povestit cum l-a cunoscut pe Ion Iliescu şi a dezvăluit din discuţiile avute cu fostul preşedinte.

9 thoughts on “Actorul Victor Rebengiuc, despre Revoluţie: „A fost o mare păcăleală”. Despre Ion Iliescu: „Când l-am văzut zâmbind cu gura până la urechi, nu mi-a mai plăcut”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *