Raed Arafat: Revenirea la o viață cât de cât normală s-ar putea produce spre finalul anului, cu două condiții

Revenirea la o viață cât de cât normală s-ar putea produce spre finalul acestui an, în condițiile în care campania de vaccinare merge bine și se respectă în continuare măsurile de prevenire a infectării cu SARS COV-2, susține șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.Dacă campania de vaccinare merge foarte bine și sper să continue – avem o campanie care, comparativ cu alte țări, are succes și are un număr suficient de oameni vaccinați – dacă totul merge bine, este posibil ca pe la toamnă- iarnă să ne vedem că avem un număr suficient de vaccinați ca să întrerupem răspândirea”, a declarat Arafat la TVR.Eu cred, către sfârșitul anului am putea să ajungem la o situație mult mai bună decât a fost până acum, cu condiția celor două traiectorii: vaccinarea să continue și măsurile de protecție să continue până la momentul la care considerăm că suntem în siguranță să începem să relaxăm din aceste măsuri”, a mai declarat Raed Arafat

124 thoughts on “Raed Arafat: Revenirea la o viață cât de cât normală s-ar putea produce spre finalul anului, cu două condiții

  1. Hello there! Do you know if they make any plugins to protect against
    hackers? I’m kinda paranoid about losing everything I’ve worked hard on. Any recommendations?

  2. [url=http://ivermectinp.com/]cost of ivermectin cream[/url] [url=http://sildenafilpharm.com/]sildenafil otc us[/url] [url=http://crmeds.com/]fluoxetine price in india[/url] [url=http://cialisextr.com/]south africa cialis[/url] [url=http://pharmacyomni.com/]drugstore com online pharmacy prescription drugs[/url]

  3. [url=https://prednisolonecrt.online/]prednisolone 5mg tablets[/url] [url=https://pharmx5.online/]stromectol over the counter[/url] [url=https://sildenafilfs.online/]sildenafil 100mg price india[/url] [url=https://amoxicillindrug.online/]amoxicillin 500mg buy online[/url] [url=https://mdviagra.online/]generic otc viagra[/url]

  4. [url=http://cialisgenericnorx.online/]cialis canada generic[/url] [url=http://tadalafilyes.online/]tadalafil 2[/url] [url=http://viagraiix.online/]order no prescription viagra[/url]

  5. [url=https://plcialis.online/]cialis generic in india[/url] [url=https://sildenafilhi.online/]cheap sildenafil from india[/url] [url=https://piroxicamonline.online/]piroxicam 20 mg capsules[/url] [url=https://viagrastart.online/]how to get generic viagra[/url] [url=https://cialiszero.online/]cialis in malaysia[/url]

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *