Emil Boc: „”U” Cluj merge mai departe cu Radu Constantea președinte și își continuă parcursul spre Divizia A”

Primarul Emil Boc a declarat astăzi într-o intervenție telefonică la un post de radio local că nu știe de nicio plecare a lui Radu Constantea de la Universitatea Cluj și nu a fost informat de așa ceva.

Boc a susținut că echipa merge mai departe și Radu Constantea președinte și își continuă parcursul spre Divizia A. Edilul a părut surprins de scandalul iscat în interiorul clubului și eventuala plecare a președintelui Consiliului Director.

„M-ați auzit pe mine să vorbesc despre ce se întâmplă la Universitatea Cluj. Habar nu am. Unde se aude, ce se aude, este undeva vreun difuzor pe Feleac?!

Unde e presa aia care a scris? Au scris, că asta e rolul presei libere, să scrie ce vrea, eu nu sunt obligat să comentez tot ce scriu ei.

Universitatea își urmează parcursul pentru a ajunge în Divizia A pentru că este echipă fanion a României. Așa cum am luat-o de la zero își va urma parcursul. Noi am refăcut-o din cenușă și își va continua drumul spre Divizia A.

Universitatea Cluj nu e un om, Radu Constantea nu mi-a spus nimic, habar nu am de acest subiect. Pentru mine este inexistent acesta subiect.

Universitatea merge mai departe cu Radu Constantea astăzi. Ce îmi spuneți dumneavoastră nu știu și nu am fost informat și nu cunosc subiectul”, a declarat Boc la ZIUA LIVE.

2 thoughts on “Emil Boc: „”U” Cluj merge mai departe cu Radu Constantea președinte și își continuă parcursul spre Divizia A”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *