Cluj: Hotelul Cristian din Piața Mihai Viteazu, construit cu autorizație de gheretă, nu poate fi dărâmat.

Autoritățile din Cluj Napoca nu dispun de cadrul legal pentru dărâmarea hotelului Cristian din centrul orașului.Relicvă a perioadei Funar, clădirea hotelului e un adevărat ”dezastru urbanistic”, din toate punctele posibile de vedere – funcțional, arhitectural, economic și al siguranței publice – dar încă stă în picioare după toți acești ani, deși e construită cu o autorizație de amplasare gheretă.

Din răspunsul domnului Primar am înțeles că municipalitatea nu dispune de cadrul legal pentru a demola acest hotel”, a transmis consilierul local Alexandra Oană.

În ceea ce priveşte hotelul Cristian, este o chestiune de oportunitate, încă nu am luat-o în calcul, dacă pe parcursul analizei temei de concurs se va considera oportun să introducem şi această posibilitate, o vom introduce”, a spus Ovidiu Cîmpean, în ședința Consiliului Local, citat de Ziua de Cluj.Din datele pe care noi le avem la Primărie, din nefericire, nu poate fi demolat astăzi. Aş dori să poată fi demolat acel hote. Nu are acoperire legală. Nici în privirea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu este elegibil. Dacă putem indetifica o altă cale, vă rog să o faceţi cunoscută. E o moşternire urâtă din anii ’90, pe care o ducem după noi”, a explicat edilul Emil Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *