Funar lovește din nou, vrea pensie specială și îi cere Avocatului Poporului să atace la CCR decizia de anulare a pensiilor speciale pentru foști parlamentari.

Fostul primar al Municipiului Cluj-Napoca și senator PRM în mandatul 2004-2008, Gheorghe Funar, a declarat pentru Cluj24 că se așteaptă ca Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională proiectul de anulare a pensiilor speciale pentru foștii parlamentari, votat miercuri

”Să vedem ce se va întâmpla la final. Cei aflați la putere, împreună cu PSD-ul, au căutat să păcălească poporul român susținând că marea pacoste pentru poporul român constituie pensiile foștilor parlamentari. Dar din totalul pensiilor speciale, acestea se ridică la 1,4%… s-au apucat să facă mare economie. Trebuia să înceapă cu cei care obțin restul, de 98,6%. Și au căutat să mediatizeze acest aspect al pensiilor, de fapt o indemnizație de limită de vârstă ținând seamă de o serie de considerente. Ne vom trezi că Guvernul va mai face o fază deosebită și va anula indemnizațiile pentru limită de vârstă pe care nu le-au acordat primarilor.

Articolul 16, aliniatul 1 din Constituția României spune că toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Mă aștept ca măsura să fie atacată la CCR de către Avocatul Poporului. Se instituie altfel o inegalitate între parlamentari. Celor care au fost la București li se interzice dreptul la o indemnizație, pe când cei din Parlamentul European beneficiază de această prevedere în continuare. Trebuie să fie respectată și legislația europeană. Nu e normal ca niște parlamentari care au reprezentat interesele poporului român să fie discriminați în fața colegilor lor de partid, tot parlamentari, trimiși la Bruxelles”, a declarat Gheorghe Funar.

Și Iuliu Păcurariu (PD) a beneficiat de pensie specială. ”Singura problemă e că legea nu retroactivează. Asta e problema. Când primești niște bani, sigur că e ok pentru toată lumea, cine ar putea zice altceva”, a declarat fostul parlamentar pentru Cluj24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *