Emil Boc: Corectitudinea de la nivel naţional omoară economia Clujului. Am ajuns cu cuţitul la os.

Primarul Emil Boc spune că autoritățile de la București omoară economia Clujului pentru că nu ponderează rata de incidență cu numărul de teste COVID. Din această cauză, localurile din oraș sunt închise, iar elevii mai mari sunt obligați la școală online.Aici e un paradox al Clujului, care ne afectează şi ne doare în fiecare zi. Pur şi simplu, corectitudinea de la nivel naţional omoară economia Clujului. Am ajuns cu cuţitul la os.Sunt atâtea domenii ale economiei locale puse la pământ, datorită faptului că nu se ponderează rata de incidenţă cu numărul de teste. De asemenea, dăm o lovitură cruntă copiilor din a 8 şi a 12a, copii din ani terminali, care nu pot să meargă la şcoală, şi viitorul lor este în joc.Acum am ajuns victimele propriului succes. Aici sunt oameni mai bine înstăriți financiar, care își fac teste individual, ceea ce e corect.Dar să aplici uniform, mecanic, rigid măsurile, să nu compari numărul de testări cu alte județe este nedrept. Le-am spus ministrului Sănătății și domnului Arafat, și în public, și în privat. Cluj și Timișoara sunt puse pe butuci. Noi testăm cât testează Bucureştiul. Nu e normal când ai atât de multe teste să aplici acelaşi şablon”, a declarat primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *