Veste bună, 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙞𝙡𝙞𝙪𝙡 𝙅𝙪𝙙𝙚𝙩𝙚𝙖𝙣 𝘾𝙡𝙪𝙟 𝙫𝙖 𝙘𝙤𝙣𝙨𝙩𝙧𝙪𝙞 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙪𝙡 𝘾𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙄𝙣𝙩𝙚𝙜𝙧𝙖𝙩 𝙙𝙚 𝙏𝙧𝙖𝙣𝙨𝙥𝙡𝙖𝙣𝙩 𝙙𝙞𝙣 𝙍𝙤𝙢𝙖𝙣𝙞𝙖 𝙨𝙞 𝙙𝙞𝙣 𝙎𝙪𝙙-𝙀𝙨𝙩𝙪𝙡 𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙚𝙞

𝘾𝙤𝙣𝙨𝙞𝙡𝙞𝙪𝙡 𝙅𝙪𝙙𝙚𝙩𝙚𝙖𝙣 𝘾𝙡𝙪𝙟 𝙫𝙖 𝙘𝙤𝙣𝙨𝙩𝙧𝙪𝙞 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙪𝙡 𝘾𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙄𝙣𝙩𝙚𝙜𝙧𝙖𝙩 𝙙𝙚 𝙏𝙧𝙖𝙣𝙨𝙥𝙡𝙖𝙣𝙩 𝙙𝙞𝙣 𝙍𝙤𝙢𝙖𝙣𝙞𝙖 𝙨𝙞 𝙙𝙞𝙣 𝙎𝙪𝙙-𝙀𝙨𝙩𝙪𝙡 𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙚𝙞

𝘈𝘷𝘢𝘯𝘴𝘢𝘮 𝘪𝘯𝘵𝘳-𝘶𝘯 𝘳𝘪𝘵𝘮 𝘢𝘭𝘦𝘳𝘵 𝘤𝘶 𝘢𝘤𝘦𝘢𝘴𝘵𝘢 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘵𝘪𝘦 𝘤𝘦 𝘷𝘢 𝘱𝘰𝘻𝘪𝘵𝘪𝘰𝘯𝘢 𝘥𝘦𝘧𝘪𝘯𝘪𝘵𝘪𝘷 𝘊𝘭𝘶𝘫𝘶𝘭 𝘱𝘦 𝘩𝘢𝘳𝘵𝘢 𝘦𝘹𝘵𝘳𝘦𝘮 𝘥𝘦 𝘱𝘶𝘵𝘪𝘯𝘦𝘭𝘰𝘳 𝘤𝘦𝘯𝘵𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘵𝘳𝘢𝘯𝘴𝘱𝘭𝘢𝘯𝘵 𝘮𝘶𝘭𝘵𝘪𝘰𝘳𝘨𝘢𝘯 𝘥𝘪𝘯 𝘌𝘶𝘳𝘰𝘱𝘢. 𝘊𝘩𝘪𝘢𝘳 𝘪𝘯 𝘤𝘶𝘳𝘴𝘶𝘭 𝘻𝘪𝘭𝘦𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘴𝘵𝘢𝘻𝘪 𝘷𝘰𝘮 𝘥𝘦𝘱𝘶𝘯𝘦 𝘭𝘢 𝘗𝘳𝘪𝘮𝘢𝘳𝘪𝘢 𝘊𝘭𝘶𝘫-𝘕𝘢𝘱𝘰𝘤𝘢 𝘢𝘷𝘪𝘻𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘰𝘱𝘰𝘳𝘵𝘶𝘯𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘯𝘦𝘤𝘦𝘴𝘢𝘳 𝘪𝘯𝘵𝘰𝘤𝘮𝘪𝘳𝘪𝘪 𝘗𝘜𝘡-𝘶𝘭𝘶𝘪

  • Consiliul Județean Cluj a recepționat anteproiectul, prima fază din cadrul procesului de proiectare
  • A fost definitivată tema de proiectare, fiind înaintate Consiliului Județean rezolvările arhitecturale propuse precum compartimentarea interioară, planurile nivelurilor, cotele generale ale construcției, etc.
  • Primul Centru de transplant multiorgan din România va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord și cel hepatic.

Conform anteproiectului, configurația spitalului este una integrată și relaționată funcțional cu serviciile medicale din zonă, având în vedere amplasarea strategică a acestuia. Astfel, cele patru niveluri subterane reprezintă „zonele fierbinți” ale spitalului, acestea urmând a fi dotate cu cele mai avansate facilități de diagnostic și tratament. Tot aici vor fi amplasate zonele de parcaj și cele de aprovizionare logistică și medicală. Parterul este dedicat zonelor publice, ambulatoriului, administrației și unităților de cercetare. În ceea ce privește cele cinci etaje supraterane, acestea vor fi dedicate secțiilor de internare și de recuperare. Spitalul va dispune inclusiv de un heliport situat pe terasa imobilului,, a scris Alin Tișe Presedintele Consiliul Județean Cluj

2 thoughts on “Veste bună, 𝘾𝙤𝙣𝙨𝙞𝙡𝙞𝙪𝙡 𝙅𝙪𝙙𝙚𝙩𝙚𝙖𝙣 𝘾𝙡𝙪𝙟 𝙫𝙖 𝙘𝙤𝙣𝙨𝙩𝙧𝙪𝙞 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙪𝙡 𝘾𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙄𝙣𝙩𝙚𝙜𝙧𝙖𝙩 𝙙𝙚 𝙏𝙧𝙖𝙣𝙨𝙥𝙡𝙖𝙣𝙩 𝙙𝙞𝙣 𝙍𝙤𝙢𝙖𝙣𝙞𝙖 𝙨𝙞 𝙙𝙞𝙣 𝙎𝙪𝙙-𝙀𝙨𝙩𝙪𝙡 𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙚𝙞

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *