Ferma și abatorul de pui din Florești au fost cumpărate de către Kaufland.

Kaufland a achiziționat prin licitație clădirile și terenurile aferente fermelor și abatorului pui din Florești, care au aparținut firmei locale Amareto Impex SRL, deținută de familia Coborzan – relatează în exclusivitate floresti24.ro.

Până la mijlocul lui 2021, Kaufland urmează să înainteze Primăriei Florești, respectiv Consiliului Local, documentațiile implicate în redactarea Proiectului de Hotărâre ce vizează Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic de Detaliu, în vederea eliberării autorizației de construire pentru HIPERMAKET KAUFLAND Floresti.

Pe același teren , LIDL s-ar putea să deschidă un al doilea hipermarket în Florești, mai scrie publicația, făcând referire la faptul că atțt LIDL cât și KAUFLAND fac parte din Grupul Schwarz.

Familmentul firmei deținute de Coborzan a fost declarat în ianuarie 2019. 

Potrivit solutiei pe scurt a Tribunalului Comercial Cluj: ”admite cererea de trecere în faliment în procedura generală a debitoarei SC Amareto Impex SRL, în insolvenţă, membră a grupului de societăţi Amareto, formulată de creditoarea SC O.M.SRL, în contradictoriu şi cu DDG INSOLVENCY IPURL, şi cu ceilalţi creditori ai debitoarei SC A.I.SRL, şi, în consecinţă: Dispune intrarea în faliment a debitoarei SC A.I.SRL SRL şi desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu DDG INSOLVENCY IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Dispune dizolvarea societăţii debitoare SC A.I.SRL. Dispune întocmirea de către lichidatorul judiciar provizoriu DDG INSOLVENCY IPURL în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment a debitoarei SC A.I.SRL a unei liste cuprinzând numele / denumirile şi adresele / sediile creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *